Monsanto şi Dow AgroSciences au încheiat procedura de autorizare pentru porumbul SmartStax în SUA şi Canada; planuri pentru lansarea unei platforme pentru producerea de sămânţă pe 3 -4 milioane acri (echivalentul a 1,2 – 1,6 milioane hectare)

6/20/2009

Fermierii din Cordonul Porumbului vor putea beneficia de avantajele unui randament sporit,  ca şi de un spaţiu de refugiu de doar 5%

INDIANAPOLIS şi ST. LOUIS, 20 iulie 2009 /PRNewswire-FirstCall/ -- Fermierii americani şi canadieni sunt cu un pas mai aproape de obţinerea unor avantaje agronomice integrate într-o nouă varietate porumb, prin cumularea genelor ce conferă cel mai complet control al dăunătorilor şi buruienilor şi permit reducerea semnificativă a suprafeţei de refugiu.  Aceste beneficii vor fi livrate pe piaţă sub forma produsului SmartStax™, care este rezultatul unei acord de licenţiere încrucişat şi unei colaborări în domeniul cercetarii/dezvoltării semnate în 2007 între firma Monsanto (NYSE: MON) şi Dow AgroSciences LLC, o subsidiară deţinută în întregime Dow Chemical Company (NYSE: DOW).

SmartStax, cea mai avansată platformă de porumb dezvoltată în agricultură, a primit înregistrarea de la Agenţia pentru Protecţia Mediului a SUA (EPA) şi autorizaţia de la Agenţia Canadiană pentru Inspecţia Alimentelor (CFIA), rămânând astfel în grafic pentru lansare comercială în 2010. SmartStax combină cele mai avansate evenimente de transformare pentru porumb, dezvoltate de fiecare din cele două companii, pentru a asigura fermierilor cel mai larg spectru de protecţie subterană şi supraterană a plantei împotriva insectelor şi buruienilor faţâ de orice alt produs aflat pe piaţă astăzi.

Utilizarea unor căi de acţiune multiple pentru controlul dăunătorilor reprezintă o modalitate dovedită de a  reduce suprafaţa de refugiu şi de a asigura pe termen lung durabilitatea  tehnologiei. SmartStax combină într-un mod unic o serie de caractere pentru controlul insectelor, reducându-se, astfel, în mod semnificativ, riscul de a apărea indivizi rezistenţi în populatia dâunatorului. Ca urmare, deciziile EPA şi CFIA vor permite reducerea suprafeţei de refugiu tipice de la 20% la 5% în cazul SmartStax in Cordonul Porumbului din SUA şi în Canada, respectiv de la 50% la 20% in Cordonul Bumbacului din SUA.

Cele doua firme mai notează că sămânţa pentru noua tehnologie va fi oferită incă din primul an de pe 3-4 milioane de acri (adică 1,2-1,6 milioane de ha). Lansarea produsului ar reprezenta introducerea pe cea mai largă scară a unei porumb obţinut prin biotehnologie din istoria agriculturii.

"Fermierii sunt adevăraţii câştigători cu tehnologia SmartStax," a afirmat Robb Fraley, Vicepreşedinte Executiv şi Tehnolog Şef al Monsanto. "Un refugiu de 5% pentru SmartStax va permite creşterea productivităţii la nivelul fermei cu 5 - 10 procente. Acesta este un pas esenţial în angajamentul nostru de a ajuta fermierii sa-şi dubleze în mod durabil randamentele până în 2030, pentru a satisface nevoile crescânde de produse agricole pentru alimente, furaje şi combustibil. Un refugiu semnificativ mai mic este mai usor de asigurat de producătorii agricoli, contribuie la reducerea în continuare a aplicării de insecticid, dar asigură şi durabilitatea tehnologiei.”

"Tehnolia SmartStax dezvoltată de Dow AgroSciences şi Monsanto îi va ajuta pe cultivatorii din SUA şi Canada să treacă la un alt nivel atunci când vorbim depre producţia de porumb", a spus Jerome Peribere, Preşedinte şi CEO al Dow AgroSciences.

"Unul din marile avantaje ale biotehnologiei e că ne-a permis fiului meu şi mie să reducem consumul de insecticide în ferma noastră cu 80%," a spus Leon Corzine, un producător care operează, pentru a cincea generaţie, o fermă de poumb şi soia în Assumption, Illinois. "Porumbul SmartStax va aduce o reducere de încă 5%, pe măsură ce controlul dăunătorilor se va îmbunătăţi, iar amprenta asupra mediului se va micşora. În plus, o suprafaţă de refugiu mai mică cu SmartStax se traduce, la nivelul fermei mele, prin încă 15% la suprafaţa pe care o pot proteja de pierderi potenţiale".

Despre SmartStax

SmartStax combină cele mai performante produse biotehnologice ale industriei pentru a asigura  protecţia sub- şi supra-terană a plantei, plus toleranţa acesteia la erbicid:

  • Controlul suprateran al insectelor pentru protecţie împotriva diferitelor forme de sfredelitor: al ştiuleţilor, sfredelitorul european al tulpinilor, sfredelitorul caracteristic zonelor de sud-vest,  sfredelitorul trestiei de zahăr, etc. , prin evenimentul de transformare HERCULEX® produs de Dow AgroSciences şi VT PRO™ al companiei Monsanto, un produs de generaţia a doua ce asigură controlul lepidopterelor prin două gene, conţinut în Genuity™ Triple PRO™.
  • Controlul subteran al insectelor, pentru protecţie împotriva diferitelor forme de Diabrotica (viermele rădăcinii porumbului): occidental, nordic, mexican: prin integrarea tehnologiei Monsanto YieldGard VT Rootworm/RR2 cu tehnologia HERCULEX® RW Insect Protection, produse de Dow AgroSciences.
  • Un spectru larg de combatere a buruienilor, prin îmbinarea tehnologiei Roundup Ready® 2 a firmei Monsanto cu toleranţa la erbicid din evenimentul Liberty Link® al firmei Bayer CropScience.

Monsanto şi Dow AgroSciences vor licenţia încrucişat, prin contracte de redevenţă, sistemele de control al dăunătorilor, ca şi cele două tehnologii principale de combatere a buruienilor. Monsanto şi Dow AgroSciences vor oferi altor companii producătoare de seminţe acces la SmartStax prin licenţiere, cu ajutorul căreia fiecare din cele două companii va licenţia direct componentele respectiv dezvoltate de ele. 

În concordanţă cu angajamentul asumat, de a urma politica Organizaţiei Industriei de Biotehnologie (BIO) pentru lansarea noilor produse, Dow AgroSciences şi Monsanto lucrează cu agenţiile de reglementare din principalele ţări pentru obţinerea autorizaţiilor de import  pentru porumbul SmartStax înainte de anul de piaţă 2010 din SUA. Demersurile legale sunt în grafic pentru a asigura comercializarea produsului la timp pentru recolta din 2010.

Despre compania Monsanto

Monsanto este un lider global în furnizarea de soluţii bazate pe tehnologie şi de produse pentru agricultură ce vizează îmbunătăţirea productivităţii agricole şi calităţii hranei. Monsanto continuă să pună la dispoziţie instrumente care să permită atât fermierilor mici, cât şi mari, să producă mai mult de pe terenurile agricole pe care le exploatează, în timp ce folosesc mai înţelept resursele cum ar fi apa şi energia. Pentru a afla mai multe despre activitatea si angajamentele noastre, vă rugăm să vizitaţi: www.monsanto.com.

Despre compania Dow AgroSciences

Dow AgroSciences LLC, cu sediul in Indianapolis, Indiana, SUA, este o firmă  de prim rang ce activează în domeniul agriculturii, combinând puterea ştiinţei şi tehnologiei cu "elementul uman", pentru a îmbunătăţi ceea ce este esenţial pentru progresul omenirii. Dow AgroSciences furnizează tehnologii inovatoare pentru protecţia plantelor şi controlul dăunătorilor, seminţe, produse ameliorate genetic şi biotehnologii agricole în slujba populaţiei din ce în ce mai numeroase.  Vânzările globale ale Dow AgroSciences, o subsidiară deţinută în întregime de Dow Chemical Company, se cifrează la 4.5 miliarde US$. Mai multe puteţi găsi la www.dowagro.com.

Avertisment  privind unele afirmaţii despre viitor:

Anumite afirmaţii din acest comunicat sunt proiecţii de viitor privind performanţele produsului, obţinerea autorizaţiilor pentru utilizarea sa, evolutia afacerilor, etc . Acestea se bazează pe informaţiile disponibile la acest stadiu, dar implică un anumit grad de incertitudine şi risc. Firmele nu îşi asumă la acest moment obligaţia de a actualiza afirmaţiile  despre viitor sau despre evoluţia factorilor care ar putea afecta rezultatele concrete.

SmartStax™ este o tehnologie multi-eveniment, dezvoltată de Dow AgroSciences şi Monsanto.

SmartStax,  Logo-ul SmartStax, Genuity, YieldGard VT PRO, YieldGard VT Rootworm/RR2, VT Triple PRO, Acceleron and Roundup Ready sunt mărci înregistrate ale Monsanto Technology LLC. DEKALB este marcă înregistrată a Dekalb Genetics Corp.