Donaţii

Donaţia reprezintă o parte naturală a ceea ce facem la Monsanto.Ca şi companie, suntem dedicaţi să facem vieţile mai bune.

Indiferent că este vorba de a oferi seminţe mai bune pentru a îmbunătăţi mijloacele de trai ale clienţilor noştri, a munci susţinut spre a oferi mai multă hrană pentru o populaţie în creştere sau de a utiliza resursele noastre financiare pentru a sprijini comunităţile din întreaga lume – toate reprezintă modul Monsanto.

Există două modalităţi principale prin care contribuim la acest obiectiv:investind în viitorul agriculturii şi prin filantropie. 

Investind în viitor

Monsanto este dedicat pentru sprijinirea durabilităţii şi creşterii industriei agricole.Acest sprijin se extinde de la peste 2 milioane USD cheltuiţi zilnic pe cercetare şi dezvoltare la burse şi parteneriate agricole şi ştiinţifice în colaborare cu organizaţii de tineret şi instituţii educaţionale, pentru a ajuta dezvoltarea conducerii în ştiinţă şi agricultură.

Filantropia şi Fondurile Monsanto

Fondurile Monsanto are misiunea de a face bine şi de a transforma vieţi.Ca braţ filantropic al companiei Monsanto, Fondul sprijină organizaţii şi programe la fel de variate ca locurile din întreaga lume în care Monsanto îşi desfăşoară activitatea.Obiectivul Fondului este îmbunătăţirea vieţii oamenilor prin acoperirea golului care se află între necesităţile şi resursele lor.

Vizitaţi pagina Web Fondurile Monsanto pentru mai multe informaţii despre Fond şi despre procedurile de întocmire a unei cereri de donaţie.